Skip to main content

Doina Cuisine

Salată de ridiche neagră

Ingrediente:

  • o ridiche
  • un morcov
  • o ceapă mică
  • 100 gr. măsline
  • 3 linguri ulei
  • 2-3 linguri zeamă lămâie
  • sare

Mod de preparare și sfaturi

  • Spală și curăță bine o ridiche neagră și un morcov .
  • Rade ridichea neagră pe răzătoarea fină 

    Sfat: ridichea e fibroasă și dacă o razi pe răzătoare fină devine plăcută la gust.

  • Rade și morcovul tot pe răzătoarea fină.
  • Adaugă o ceapă medie tocată foarte mărunt și pune totul într-un bol.
  • Adaugă măsline (fără sâmburi, tăiate felii sau întregi – cum îți place).
  • Stropește cu 2–3 linguri zeamă proaspătă de lămâie.
  • Adaugă și 1–2 linguri ulei de floarea-soarelui sau măsline și sare după gust.
  • Amestecă bine totul cu o lingură până se omogenizează.

    Opțional: poți adăuga și un măr ras pe răzătoarea cu găuri mari – dă un gust dulceag  și prospețime extra.

Sfat: Servește salata imediat sau în aceeași zi – a doua zi își pierde din prospețime și gust.

Sfat: Dacă ți se pare prea iute, las-o 5–10 minute după ce ai ras-o înainte să adaugi celelalte ingrediente .

Salata este perfectă dimineața, la micul dejun, mai ales iarna, când e sezonul ridichilor neagre . 🖤🥕

          Aceasta e cea mai simplă și eficientă salată  pe care o poți face aproape în fiecare dimineață, de iarnă când e sezon de ridiche neagră: doar câteva ingrediente, câteva minute de lucru și ai porția perfectă de vitamine, minerale și acel sulf natural care ne ține departe de răceli.

          E proaspătă, ușor picantă, cu un strop de dulceață de la morcov și savoare de la măsline – și da, dacă vrei să fie și mai gustoasă, adaug neapărat un măr ras!

          Ideală dimineața, la micul dejun , sau ca garnitură ușoară lângă friptură.